Fie că ești la început de drum, fie că ai deja cărți publicate, Meridiane Publishing se ocupă de volumul tău de la început până la sfârșit, asigurând forma, imaginea, marketingul și distribuția sa în librării & în mediul online. Pentru noi, fiecare carte reprezintă o nouă provocare, pe care o tratăm cu seriozitate și pasiune în egală măsură, având ca target succesul național și internațional pentru fiecare volum în parte. Ne motivează dragul de cărți frumoase și de oameni talentați, care ne inspiră de fiecare dată când ne trec pragul.  

Ești pregătit să oferi textului tău cele mai bune servicii?

FORMA CĂRȚII TALE

Un mare avantaj este secția de Editare & Tehnoredactare a Meridiane Publishing, unde colaborăm cu oameni pasionați și pricepuți. Editorii îți vor modela cartea pentru a nu avea greșeli de ortografie, punctuație și exprimare (în concordanță cu normele Academiei Române), iar tehnoredactorii îi vor oferi personalitate vizuală, printr-o formatare creativă, conform celor mai înalte standarde de pe piață. 

IMPACT VIZUAL

În timp ce tehnoredactorii îți vor asigura un conținut estetic și ușor de citit, secția de Grafică & Imagine are ca obiectiv un „înveliș” cu adevărat atractiv și sugestiv pentru munca ta. Se spune să nu judecăm o carte după copertă, însă o copertă care iese din tipare este una dintre cheile succesului. Avem o echipă de oameni tineri și creativi care vor lucra alături de tine pentru a obține cea mai bună versiune a cărții tale, transpusă în imagini și simboluri. 

 

PROMOVARE & MARKETING

Secția de promo & marketing are poate cel mai important rol din tot procesul de creare a unei cărți – vânzarea. În România ultimului deceniu au crescut exponențial standardele în domeniul publicității, ajungând în punctul în care un produs, oricât de bun, nu se vinde dacă nu este promovat ca atare. Marketingul cărții tale are două componente: promovarea proprie și cea prin intermediul partenerilor. Activăm fizic, în librării, la lansări și târguri de carte, prin bannere, roll-upuri, pliante, semne de carte și discuții cu autori, pentru a promova cartea. Cum tendința este de a muta totul în online, marketingul în mediul virtual este esențial succesului. Prezența cărții pe site-ul propriu și al partenerilor, precum și pe rețelele de socializare este indispensabilă. Oferte speciale, highlight-ul cărții, campanii bugetate pe social media și evenimente online sunt câteva dintre elementele care asigură propagarea volumului în online și cresc vânzările. 

LANSARE

Meridiane Publishing se ocupă de lansarea cărții tale, până la cele mai mici detalii! Dacă nu ai idei, îți putem propune una dintre locațiile partenere pentru lansare (asigurând astfel și un buget rezonabil pentru închirierea spațiului). Sau dacă ai în minte o anumită locație, noi vom face tot ce ne stă în putință pentru a realiza lansarea cărții în acel spațiu. 

Micile detalii fac diferența între o lansare de librărie și un eveniment de amploare. Gustări pentru invitați (prin contractarea unei firme specializate sau, dacă este cazul, găsirea unui sponsor eligibil), ambient & sunet, exclusivitate în locație și momente artistice – sunt doar câteva dintre opțiunile care îți garantează o lansare de succes.  

Departamentele de grafică & de marketing au grijă de imaginea și promovarea evenimentului tău. Afișe, invitații, rollup-uri și alte materiale relevante pentru lansare, precum și prezența evenimentului în mediul virtual și în presa scrisă și/sau online (prin distribuirea comunicatelor de presă) – ne ocupăm de tot!  

Pentru lansare, vom lucra îndeaproape pas cu pas, pentru ca evenimentul să reprezinte cât mai bine ideea cărții, fără să depășim bugetul stabilit.  

 

DISTRIBUȚIE

Cărțile publicate la Meridiane ajung în librăriile din România o dată cu lansarea acestora. De asemenea, ele pot fi comandate și online imediat după tipărire, atât pe platformele proprii, cât și pe cele ale partenerilor. Pe site-urile noastre, există și posibilitatea de precomandă și highlight pre-lansare, în condițiile unei campanii de promovare care să preceadă apariția oficială a cărții.