Caietul 19. 1934-1935. Risorgimentoul italian

Colecția „Biblioteca Gramsciana” își propune să îl reintroducă pe Antonio Gramsci în cultura politică românească după aproape trei decenii de „uitare”. Lucrările ce vor fi publicate au ca demers „cunoașterea” lui Gramsci prin intermediul traducerilor și analizelor conceptelor/categoriilor gramsciene.

Pentru a ne apropia de înțelegerea corectă a Caietelor gramsciene, trebuie să specificăm faptul că întregul sistem de note pe care acestea le conțin nu poate fi comparat cu o operă de tip „organic” sau cu un volum împărțit în capitole, ce parcurge un raționament unitar, cu diferite faze de dezvoltare, caracteristic unui astfel de demers științific. Scrierile din perioada carcerală se acumulează în timp, iar temele sau subiectele sunt reluate succesiv și cunosc modificări, clarificări, corecturi sau chiar tăieturi, dar care, în mod interesant, sunt perfect lizibile.

,,Când vorbim despre Risorgimentoul italian, se impune să evidențiem rolul fundamental pe care acesta l‑a avut în formarea statului unitar. Ca urmare a unei activități neobosite depusă de mai multe generații, Italia a reușit să depășească starea de inferioritate pe care a cunoscut‑o pe parcursul mai multor secole, când a fost considerată mai mult o „expresie geografică” decât una politică. În perioada celor 60 de ani care au precedat desăvârșirea unificării teritoriale, s‑a urmărit încheierea unui proces care avea să înceapă încă din secolul al XV‑lea, după cum reiese din operele marilor gânditori italieni, de la Dante la Petrarca, de la Machiavelli la o întreagă serie de scriitori reprezentativi intervalului cuprins între secolele al XVIII‑lea și al XIX‑lea (Alfieri, Foscolo, Manzoni etc.). Ideea unificării tuturor populațiilor din Italia într‑o structură statală unică aparținea ethosului unui curent cultural și politic, care urmărea realizarea unei adevărate și proprii „renașteri” naționale. Atingerea acestor idealuri a fost posibilă odată cu sfârșitul secolului al XVIII‑lea, ca urmare a consecințelor Revoluției franceze de la 1789. Acestea au deschis și au încălzit inimile celor mai luminate spirite și au întărit speranța privind redeșteptarea unei conștiințe naționale care să conducă la eliminarea fragmentării administrativ‑teritoriale a Peninsulei și la câștigarea independenței”. (Ioana Cristea Drăgulin)