Transport GRATUIT pentru comenzile de peste 200 de lei.

Șapte povești de dragoste în vremea Holocaustului, Comunismului și Azi

19,00 lei

176 de pagini, format 105×180 mm

În stoc

(10 recenzii de la clienți)

Poveștile sunt frumoase și înălțătoare. Emoțiile au o mare intensitate, dar atunci când, uneori, îți vin lacrimi în ochi, nu este în fața ororilor – acolo domină mânia și revolta, ci atunci când străbat deodată iubirea, bunătatea, actele de mărinimie și de sacrificiu. În fine, o altă intenție a autorului, asumată de fapt explicit în introducere, este legată de un rol didactic al acestor povești: ideea de a face cunoscute în special tinerilor anumite realități istorice mai bine decat prin prezentarea lor într-un manual.

E vorba de adăugarea unui alt fel de cunoaștere, printr-un apel la empatie și căutarea unei victorii a emoțiilor pozitive asupra răului.

Va reuși autorul și în această intenție?

Mihai Vasilescu, jurnalist și scriitor.

Petru Clej

Petru Clej este jurnalist și trăiește la Londra din 1991. A făcut parte din redacția română a BBC World Service în perioada 1991 – 2008 și este corespondent pentru Marea Britanie Radio France Internationale România din 2009 și G4Media din 2021. A scris articole pentru BBC News și Jewish Chronicle.

5.00/5
10 recenzii pentru Șapte povești de dragoste în vremea Holocaustului, Comunismului și Azi
Adaugă o recenzie

5
100%
10
4
0%
0
3
0%
0
2
0%
0
1
0%
0
  1. Lya Benjamin

    Stimate domnule Petru Clej, deși sunt foarte ocupată nu m-am putut abține și am citit prima poveste cu Ana și Simion. Trebuie să vă mărturisesc că de câteva ori mi-au dat lacrimile. Vă felicit din tot sufletul meu. Ce mi se pare fantastic este forța realistă a poveștii ați reușit o țesătură care să facă credibilă povestea V-am crezut că bunica Ana are 98 de ani și trăiește la Ierusalim m-am bucurat pentru ea și pentru nepoata ei. Deși povestea este inventată are o forță realistă extraordinară .Da pot exista și astfel de oameni. și astfel de destine. Vă mulțumesc

  2. Dan Romașcanu

    Simple în aparență, poveștile se petrec într-un context complicat. Nu numai cutremurele istoriei amenință și de multe ori distrug șansele unei realizări romantice a legăturilor, dar și originile diferite, prejudecățile și împotrivirile unei lumi care interpretează rigid tradițiile. În literatura universală există câteva exemple minunate care descriu asemenea relații, majoritatea în cărțile unor scriitori evrei că Șalom Alehem, Isaac Bashevis Singer sau Lion Feuchtwanger. În literatura română astfel de episoade lipsesc aproape complet și Petru Clej face pionierat din acest punct de vedere, structurând întregul volum pe șapte asemenea episoade. Recomand această carte cititorilor mai tineri și mai puțin tineri, părinților și elevilor de astăzi, din România și nu numai. Poate că nu este vorba despre literatură mare, dar este vorba despre o carte importantă. Începând cu anul viitor studiul Holocaustului devine materie distinctă în programa școlilor românești. Cred că este foarte pozitiv că se studiază această materie în scoli, că istoria evreilor care au trăit în România și tragedia Holocaustului sunt comemorate oficial, studiate de institute de istorie și reflectate în cărți și comunicări științifice. Pentru tinerii de astăzi însă, cred că este la fel de important să li se vorbească pe limba lor, cu povestiri despre tineri ca ei, care au trăit, simțit și iubit în aceleași locuri dar în alte vremuri. În întâlnirea dintre istorie și iubire, dintre tragedie și sentimente, binele poate uneori să învingă, și aceasta este șansa umanității. Cartea lui Petru Clej ‘ Șapte povesti de dragoste în vremea Holocaustului, comunismului și azi ‘ este o colecție de pilde care pledează pentru acest mesaj frumos și important.

  3. Dorian Galbinski

    Una dintre marile greșeli de care ne facem aproape toți vinovați este generalizarea. Motivul este foarte simplu, este greoi din punct de vedere lingvistic și nici nu sună bine să subliniezi întotdeauna că doar unii (în general o minoritate) islamiști sunt teroriști, că doar o parte a Partidului Laburist britanic are vederi antisemite și așa mai departe. Or, cartea lui Petru Clej, Șapte Povești de dragoste din vremea Holocaustului, comunismului și azi publicată la Editura Meridiane Publishing Iași, ne trage de mânecă, spunându-ne: uite că se poate și altfel. În carte sunt doar șapte povești, în realitate au fost probabil sute, dacă nu mii de asemenea episoade reale și poate alte zeci de mii ai căror protagoniști au luat cu ei în mormânt secretul acțiunilor lor remarcabile. La sfârșitul lecturii, dacă cititorului nu i-au dat de câteva ori lacrimile, el face totuși o pauză, deoarece cele șapte povești i-au dat de gândit. Și chiar numai pentru acest lucru, merită să citiți cartea de debut a lui Petru Clej.

  4. Monica Zhekov

    Mi-au plăcut foarte mult poveștile, deși toate au fost presărate cu evenimente istorice și personale dureroase! Mi-a plăcut enorm stilul literar sincer și prezent din fiecare relatare! Contextul istorico-politic din povestea din Nordul Transilvaniei se suprapune cu povestea bunicii despre Etelka, evreica din satul meu natal Damis, localitate care fusese despicată în doua de granița cu Ungaria. Vă mulțumesc că prin relatările dumneavoastră am putut și eu revizita trăirile acestor oameni ale căror destine au suferit atâtea zbuciumări! Mi-a plăcut mult curajul personajelor de a trăi povestea personală de dragoste în ciuda contextului!

  5. Cristina Teacă

    Ce a însemnat Holocaustul şi comunismul în România și ce este cu acest conflict dintre evrei şi arabi – puteţi descoperi într-o carte semnată de jurnalistul Petru Clej şi intitulată «Şapte poveşti de dragoste în vremea Holocaustului, comunismului şi azi» . O carte care ne arată că speranţa şi iubirea sunt foarte importante, o carte istorică, o carte document, o carte cât o lecţie de viaţă, care ne spune că atât timp cât există speranţă şi iubire, orice este posibil.

  6. Andreea Pavel

    În România, țară care a deportat și exterminat evrei în anii ’40, istoria Holocaustului va fi materie obligatorie în școli începând cu 2023 după ce o lege în acest sens a fost promulgată recent de președintele Klaus Iohannis. Cartea jurnalistului Petru Clej, ”Șapte povești de dragoste în vremea Holocaustului, comunismului și azi”, vine în întâmpinarea elevilor, dar nu numai, cu șapte narațiuni care îmbracă informații consistente din punct de vedere istoric și din prisma redării vremurilor evocate. Fie că vorbim despre perioada Holocaustului, de dictatura comunistă ori de zilele noastre, poveștile care sunt scrise în jurul cuplurilor cu povești imposibile (din cauza diferențelor de religie, etnie sau din cauza vremurilor de prigoană) au, totuși, unele dintre ele, final fericit.
    După căderea comunismului în România, subiectul Holocaustului a devenit predilect pentru jurnalistul Petru Clej, la fel și fenomenul antisemitismului, pe ambele studiindu-le profund în ultimii 30 de ani.

  7. Maksim Goldenshteyn

    Am citit prima poveste a cărții dumneavoastră (Șimon și Ana) care a fost incredibil de emoționantă. Sunt cu siguranță de acord că această idee de carte va fi captivantă pentru tineri.

  8. Anca Brășfălean

    Dragostea a supraviețuit și în cele mai negre vremuri. În timpul Holocaustului, în timpul comunismului, în cele mai puțin probabile circumstanțe. Acestea trebuie doar descoperite, aduse la lumină. Autorul Petru Clej vine cu șapte argumente, șapte povestiri de dragoste între evrei și ne-evrei. Crede fără niciun dubiu că, în unele cazuri, speranța învinge deznădejdea și iubirea învinge ura. Iar în volumul „Șapte povești de dragoste în vremea Holocaustului, comunismului și azi”, și-a pus toată experiența de jurnalist să îi convingă și pe cei mai sceptici.

  9. Liliana Nicolae

    Pasionat de istoria Holocaustului, Petru Clej, jurnalist care scrie despre subiect de mai bine de 30 de ani, a adunat într-o carte șapte povești de dragoste între evrei și ne-evrei (fie că e vorba despre oameni care au altă credință sau altă etnie). Mesajul este unul simplu: că dragostea trece peste bariere. Dar, în cartea lui Petru Clej nu găsim doar poveștile de dragoste, ci și contextul istoric în care ele sunt trăite. Și poate că aici aflăm, de fapt, adevăratul mesaj al cărții. Din 2023, în liceele din România, Istoria Holocaustului va fi materie separată și obligatorie. E un pas extrem de important, prin care România își asumă responsabilitatea propriului trecut și a educației cu privire la Holocaust și la promovarea memoriei. Nu-mi imaginez că va fi simplu de predat și de explicat. Dar cred că poveștile din cartea lui Petru Clej tocmai asta fac: deschid o cale extrem de simplă și de eficientă prin care istoria poate ajunge la tineri și poate fi înțeleasă.

  10. Eva Leonid

    Am citit pe nerăsuflate cele șapte povești de dragoste și vă rog frumos să-mi trimiteți încă șapte miliarde pentru că aș vrea să le distribui în întreaga lume ca manifest al păcii și înțelegerii între toți locuitorii planetei Pământ. A fost o adevărată
    lecție care să deschidă porțile iubirii și pătrunderii în sfera de lumină eternă. Această carte ar trebui să devină lectură obligatorie pentru întreaga omenire.

Adaugă o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Șapte povești de dragoste în vremea Holocaustului, Comunismului și Azi

19,00 lei

În stoc

COȘ DE CUMPĂRĂTURI 0

Adăugat la lista de dorințe