Jurnalista Amalia Vasilescu în fața unui nou eveniment propus de scriitorul Călin Pintea
Amalia Vasilescu: Primăvara se pregătește să dea buzna în viețile noastre, prilej cu care, la început de Martie, sărbătorim Ziua Internațională a Femeii și iubirea în general. Sunt sigură că evenimentul pe care îl organizați – „Cel puțin 8 ciripituri despre dragoste”, are legătură cu acest moment festiv, așa că vă rog să ne furnizați câteva amănunte despre ceea ce putem viziona.
Călin Pintea: Ne-am propus să continuăm șirul întâmplărilor de muzică și poezie,în care să ne întoarcem la origini, adică la puritatea iubirii. Mai precis, vom aduce în atenția iubitorilor de frumos câteva figuri emblematice ale muzicii și literaturii, dar și veleitățile artistice mai puțin cunoscute ale unor gazetari, personaje istorice ori personalități publice. De fapt, ne vom strădui să omagiem sentimentul acela minunat care învăpăiază inimile cu ajutorul cuvintelor sau melopeelor, simplu, intim, cât mai reconfortant.
A.V.: Cine sunt protagoniștii care vor susține evenimentul?
C.P.: Fiind o manifestare dedicată zilei de 8 Martie, vom avea în centrul atenției opt doamne minunate, binecunoscute iubitorilor de manifestări artistice mureșene, dintre care patru vor aduce prinosul cuvenit poeziei, iar celelalte ne vor încânta cu partituri melodice. Sper ca acest cupaj miraculos de lumină, emoție și fior să ne dezvăluie măcar un colțișor de paradis.
A.V.: Din câte înțeleg, va fi un eveniment realizat în bună măsură de personaje feminine. De ce nu de bărbați pentru alesele lor?
C.P.: Prin natura lor, femeile sunt sentimentale, pasionale, romantice, extrem de sensibile la șoaptele inimii. Noi, masculii alfa, trecem prea ușor peste aceste atuuri feminine și uităm (voit?!) să ne arătăm aprecierea pentru primatul sufletului, acel atribut care ar trebui să aibă rol hotărâtor. În aceste condiții, mi se pare firesc să oferim rolul principal eternului feminin și să-i aducem luminițe în priviri. Să nu uităm că, oricât i-ar fi de greu, femeia reușește să ascundă într-un loc ferit povara zilei și poate arbora un zâmbet pe care îl reinventează permanent. De fapt, cine a inventat surâsul? Bărbatul? Mă îndoiesc.
A.V.: Așadar, o petală de iubire pe o tipsie de cultură. Alăturarea este extrem de promițătoare.
C.P.: Mă străduiesc să transmit celor care mă mai bagă în seamă că orice inflorescență culturală ne înfrumusețează viața. Sufletul, eternul trubadur, are nevoie de o asemenea tavă cu jăratic din care să se înfrupte pentru a rămâne viu. Dacă-i așa, trebuie să punem cu toții umăr lângă umăr, astfel încât să nu-i îngăduim hazardului să învârtă roata destinului, lăsând fermentul artistic în subsidiar. Sunt ferm convins că rolul nostru este determinant și putem împrăștia în jur armonii dintre cele mai alese. Îmi imaginez lumea noastră ori, dacă vreți, societatea în care trăim, ca pe un diamant unde fațetele sale sunt fidelitățile pe care le „grădinărim”. Cu cât le șlefuim mai bine, cu atât giuvaerul devine mai strălucitor și implicit, mai valoros. La urma urmei, vorbim despre diferite forme de splendori și este bine să ne reamintim că oamenii care știu să se bucure de frumos nu vor îmbătrâni niciodată.
A.V.: Ce ar trebui să aibă în gând bărbatul care pleacă spre casă, la finalul acestui eveniment?
C.P.: Vedeți, de cele mai multe ori, suntem tentați să ne privim partenera doar cu ochii vizibilului. Îi mângâiem părul, îi admirăm arcuirea buzelor, uneori ne hrănim cu privirea ei. Dar… pentru că așa este bărbatul, uneori (deseori?!) neglijăm componenta cea mai importantă, care ține de misterul ei lăuntric. De acel inefabil care ne seduce chiar fără să știm. Și… uităm (iarăși?) că nu există bucurie mai mare decât să îți descoperi, la revărsatul zorilor, jumătatea, în același loc al inimii unde ai lăsat-o seara ori chiar mai aproape. Știu, poate nu suntem meșteri iscusiți în declarații de iubire, dar poate cu acest prilej vom spune ceva mai des: iartă-mă, te prețuiesc, voi fi mereu aici.
A.V.: Titlul de pe afiș, „Celpuțin8 ciripituri despre dragoste”, are, zic eu, un element surprinzător. Ce presupune cel puțin?
C.P.: Încercăm să facem întâlnirea noastră cât mai interactivă cu putință și, în acest scop, îi invităm pe toți cei care stau pe margine, să intre în arenă. Așadar, dacă doriți să recitați o poezie care vi s-a legat de suflet ori știți să însuflețiți un instrument muzical, nu pregetați. Veniți fără inhibiții alături de noi, ca să vestim aristocrația inimii, aflată la ceas de sărbătoare. Voi urca și eu pe scenă, nu pentru a cânta, fiindcă n-aș vrea să se golească sala – cel mult să recit un pic.
A.V.: Un ultim gând?
C.P.: Shakespeare spunea că suntem făcuți din materialul cu care ne-au fost țesute visele. Așa că… haideți să visăm împreună.