Colecția „Biblioteca Gramsciana” își propune să îl reintroducă pe Antonio Gramsci în cultura politică românească după aproape trei decenii de „uitare”. Lucrările ce vor fi publicate au ca demers „cunoașterea” lui Gramsci prin intermediul traducerilor și analizelor conceptelor/categoriilor gramsciene.
Pentru a ne apropia de înțelegerea corectă a Caietelor gramsciene, trebuie să specificăm faptul că întregul sistem de note pe care acestea le conțin nu poate fi comparat cu o operă de tip „organic” sau cu un volum împărțit în capitole, ce parcurge un raționament unitar, cu diferite faze de dezvoltare, caracteristic unui astfel de demers științific. Scrierile din perioada carcerală se acumulează în timp, iar temele sau subiectele sunt reluate succesiv și cunosc modificări, clarificări, corecturi sau chiar tăieturi, dar care, în mod interesant, sunt perfect lizibile.
,,Întâlnirea dintre Gramsci și lucrările lui Machiavelli a avut loc într-o perioadă lungă de timp. Într-o scrisoare trimisă din închisoarea de la Turi, adresată cumnatei Tatiana Schucht (cea mai importantă interlocutoare pe parcursul anilor petrecuți în recluziune), în data de 23 februarie 1931, Gramsci recunoștea că interesul pe care îl avea pentru Machiavelli și textele sale începuse încă din perioada universitară petrecută la Torino. A fost probabil profesorul său de literatură italiană, Umberto Cosmo – care a avut relații amicale cu tânărul student sard și a exercitat asupra sa o influență majoră, îndreptându-l printre altele la studierea lui Dante și De Sanctis, intermediindu-i întâlnirea cu Piero Sraffa – care i-a transmis sau mai degrabă i-a sporit tânărului sard, interesul pentru autorul Principelui. Referindu-se la acele momente, Gramsci scria că în 1922, Cosmo îi sugerase cu insistență să scrie un studiu despre Machiavelli și machiavelism; era ideea lui fixă, încă din 1917, că trebuie neapărat să scriu acest studiu despre Machiavelli și acest lucru mi-l amintea cu fiecare ocazie.
În afara acestei mărturii nu avem multe referințe ale lui Gramsci față de Machiavelli, în textele publicate înainte de a fi arestat. În calitatea sa de jurnalist militant în perioda primului deceniu al secolului al XIX-lea, regăsindu-se și sub influența doctrinară croceană, Gramsci nu a respins politica ca exprimare a forței, dar în același timp nu a iubit nici reformismul, nici regimul parlamentar. Tânărul revoluționar ia totuși o distanță netă față de cei care își legitimează acțiunile pornind de la acea „rațiune de stat”, despre care se afirma că provine din tradiția machiavelliană. Referindu-se la acest subiect, Gramsci a scris într-un articol publicat pe 22 martie 1916, în Cronache torinesi 1913-1917, că în rațiunea de stat interpretată de machiavellieni apar formule diferite, pe care le alătură iacobinismului.” (Guido Liguori)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.