Transport GRATUIT pentru comenzile de peste 200 de lei.

România protestelor. 2017. Piața Victoriei vs. Cotroceni

25,00 lei

344 pagini
13/20cm
softcover

În stoc

În seara zilei de 5 februarie 2017, când Guvernul PSD abroga OUG13, 300 de mii de oameni au ieșit în Piața Victoriei din București și au luminat în noapte cu lanternele telefoanelor mobile. În replică, două-trei mii de protestatari, majoritatea în etate, au ieșit zile la rând, în februarie 2017, la Palatul Cotroceni, militând și scandând pentru respectarea rezultatelor votului din decembrie 2016.

Interviurile cu protestatari din acest volum surprind poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți care au în comun, la prima vedere, participarea premeditată sau spontană, de durată sau ocazională, fie la mișcarea anticorupție din Piața Victoriei din București, fie la protestele de la Palatul Cotroceni îndreptate împotriva Președintelui Klaus Iohannis. Miza interviurilor a fost aceea de a înțelege motivațiile profunde, reprezentările socio-politice, valorile, ideologia populară, mentalitatea, convingerile și percepțiile celor care s-au mobilizat și au participat la cele două proteste care au avut loc aproape simultan.

http://stiri.tvr.ro/s-a-lansat-volumul–-romania-protestelor–2017–pia–a-victoriei-versus-cotroceni–-inspirat-de-miscarea–rezist_853726.html#view

 

 

 

Adriana Ștefănel

Adriana Ștefănel (n. 1979) este lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Studii ale Comunicării, Universitatea din București. Doctor în sociologie. Este interesată de comportamentul electoral, fake-news, naționalism și populism, imaginarul politic și analiza discursului politic. În 2015, a câștigat o bursă postdoctorală de la ICUB - Institutul de Cercetare al Universității din București pentru a efectua cercetări asupra populismului și discursului politic. A publicat Imaginarul colectiv al electoratului (Ed. Institutul European, Iași, 2014) și a co-editat Political Communication and European Parliamentary Elections în Times of Crisise (Ed. Palgrave, 2016)

Antonio Momoc

Antonio Momoc este conferențiar doctor la Fa-cultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Uni-versitatea din București (FJSC-UB). A fost decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, în peri-oada 2020-2024, și director al Departamentului de An-tropologie culturală și Comunicare, între 2016-2020. Este licențiat în jurnalism (FJSC-UB) și în științe politi-ce (FSPA-UB); are un doctorat în sociologie (FSAS-UB) și două masterate, în științele comunicării (FJSC-UB) și în științe politice (SNSPA).
Este autor de cursuri la Universitatea din București: Introducere în Comunicare Online/Introducere în Comu‑ nicarea online și Transformarea Digitală, New media și Comunicare politică; Marketing politic; Publicitate elec‑ torală; Electoral Campaigns, Fundamente ale Științelor Sociale. În 2004 a fost selectat la o bursă de specializa-re în campanii electorale, în Amsterdam, la Amsterdam Maastricht Summer University-AMSU, unde a studiat relația dintre internet și democrație cu consilierii ameri-cani Phil Noble și Joe Trippi.
Împreună cu sociologul Zoltán Rostás a lansat, în 2007, la Curtea Veche, volumul de interviuri de istorie orală Activiștii mărunți (istorii de viață). În 2012, a pu-blicat la Curtea Veche cartea de autor Capcanele politi‑ ce ale sociologiei interbelice. Școala gustiană între carlism și legionarism, având la origini teza de doctorat O isto‑ rie politică a Școlii Sociologice de la București. Cu Zoltán Rostás a coordonat în 2013, la Curtea Veche, volumul de inteviuri Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori. În 2014 a publicat la Adenium studiul Comunicarea 2.0. New media, participare și populism. Împreună cu Ionuț Butoi, Adriana Ștefănel, Dan Podaru, a coordonat Ro‑ mânia protestelor. 2017. Piața Victoriei vs. Cotroceni, la Meridiane Publishing, Iași, 2019. Împreună cu Alexan-dra Bardan și Gheorghe Anghel a coordonat, în 2022 la Editura Tritonic, volumul Mass media din comunism pe înțelesul tinerilor.
Din octombrie 2010 până în martie 2013 a avut o bursă europeană FSE pentru o cercetare în domeniul științe ale comunicării când a investigat relația dintre populiști, dezinformare și new media. Ca bursier post-doctoral, a locuit câteva luni la Roma, în 2012, a cercetat la Universitatea LUISS „Guido Carli” sub coordonarea profesorilor Michelle Sorice și Leonardo Morlino și a utilizat rezultatele cercetării sale în cartea Comunicarea 2.0. New media, participare și populism, ediția din 2014, Adenium, Iași.
În 2013 a avut o bursă SUSI în SUA, la Ohio Uni-versity, E.W. Scripps of Communication. Acolo a studi-at jurnalism participativ și new media sub coordonarea profesorilor Mary Rogus, Hans Meyer, Bill Reader, Ja-tin Srivastava și Robert Stewart. În 2022 a avut o bur-să Fulbright la Ohio University, E. W. Scripps College of Communication, School of Journalism unde a stu-diat rolul media alternative în democrațiile contem-porane sub coordonarea profesorilor americani Edith Dashiel, Directoarea Departamentului Jurnalism și Jatin Srivastava, Directorul Institute for International Journa-lism. Volumul de față include rezultate din proiectul de cercetare Fulbright „The Role of Alternative Media in Contemporary Democracies”. A publicat în 2023, la Tritonic, cartea Comunicare politică și Internet. Populism și criza democrației liberale.
Antonio Momoc are o experiență media semnifica-tivă în jurnalism de radio, televiziune și online. Între 2017-2019 a moderat și realizat, la TVR Internațional, emisiunea Articolul VII. Între 2004-2010 a fost redactor și prezentator de emisiuni la Radio Info Pro, Media Pro; între 1997-2004 a fost reporter, redactor, prezentator de știri și realizator de emisiuni la Radio București, Societa-tea Română de Radio. A moderat emisiuni talk-show pe internet la Radio Lynx, în 2007-2008.

Dan Podaru

Dan Podaru (n. 1972) este lector univ. dr. în cadrul Departamentului de Antropologie Culturală și Comunicare la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Este Doctor în Științele Comunicării din anul 2013. Domeniile sale de interes academic includ semiotica modei, fashion studies, studiile de gen și mutațiile de gen la nivelul modei, domeniul comunicării publice și interacțiunea universului modei cu publicitatea. În anul 2013 a publicat volumul Semiotica modei. Mutații de gen în moda contemporană la Editura Universității din București și este co-autor al volumelor Moda, gen și identitate, volum publicat în 2015 la Editura Tritonic, București și Societatea contemporană, între comunicare artefacturală și stil, publicat în anul 2017 la aceeași editură.

Ionuț Butoi

Ionuț Butoi (n. 1980) este doctor în sociologie, lector la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București; are interese de cercetare în domeniul istoriei sociale a României interbelice și a sociologiei românești, îndeosebi a Școlii Gustiene. Este autorul cărții dublu premiate Mircea Vulcănescu. O microistorie a interbelicului românesc, (Eikon, 2015). A coordonat, alături de Zoltán Rostás, mai multe proiecte de cercetare colective dedicate fenomenului Școlii Gustiene, a publicat studii în domeniu în reviste de specialitate. Membru al grupului informal de cercetare Cooperativa Gusti și editor al site-ului www.cooperativag.ro.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „România protestelor. 2017. Piața Victoriei vs. Cotroceni”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

România protestelor. 2017. Piața Victoriei vs. Cotroceni

25,00 lei

În stoc

COȘ DE CUMPĂRĂTURI 0

Adăugat la lista de dorințe