Maxime și cugetări filocalice

34,00 lei

576 pagini, 13/20cm

În stoc

Despre carte

Filocalia sau iubirea frumuseții spirituale reprezintă o sinteză a întregii spiritualități ortodoxe. Putem considera colecția scrierilor filocalice mai mult un manual privind îndrumarea creștinului pe calea urcușului duhovnicesc, decât un tratat sistematic de spiritualitate. Autorii acestor scrieri sunt preocupați de predarea unei metode de curățire de patimi și de punere în lucrare, cât mai fidelă, a învățăturilor evanghelice. Din acest motiv, preocuparea lor este una mai mult practică decât teoretică. La ei, ca de altfel la toți Părinții Bisericii, învățătura de credință este strâns legată de cea morală, înțeleasă ca punerea în lucrare a acestei învățături.

Creștinul, cu cât se curăță mai mult de patimi, cu atât pă­trunde mai adânc înțelesurile Scripturii, ale Cuvântului lui Dumnezeu. Și cu cât împlinește mai constant poruncile lui Dumnezeu, cu atât îl descoperă mai profund pe Hristos lucrând și sălășluind în inima sa.
Citiți un fragment din volumul Maxime și cugetări filocalice.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Maxime și cugetări filocalice”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută meridiane.ro

Autentificare

Password Recovery

Lost your password? Please enter your username or email address. You will receive a link to create a new password via email.

COȘ DE CUMPĂRĂTURI (0)

Maxime și cugetări filocalice

34,00 lei

În stoc

Adăugat la lista de dorințe