Ignoranța în brațele omenirii Vol. 2 – În umbra suferinței

Romanul Ignoranța în brațele omenirii, pe de o parte acesta zugrăvește drama spirituală a vremurilor noastre, una cu care se confruntă întreaga lume, iar pe de altă parte, înfățișează o alternativă spirituală la această criză: o viziune despre lume și viață raportată la eternitate. Putem spune fără să greșim că acest roman, prin cele cinci volume ale sale, se constituie într-o reprezentare fabuloasă a tragediei emigrației mondiale, descriind printr-o succesiune de oameni, fapte, evenimente și situații odiseea europeană/africană/mondială chiar a unor personaje prinse în vâltoarea totalitarismelor încleștate peste tot în lume.

Mai grav este faptul că atrocitățile descrise în roman se întâmplă (în mod voit) și, sau mai ales, în rândul copiilor. Împletit cu misticismul specific fiecărei culturi a societății, realismul tragic al destinului copiilor-eroi ai acestui roman te ține cu sufletul încleștat de la cea dintâi pagină până la capătul celui de-al cincilea volum (fiecare dintre acestea numărând în jur de 500 de pagini). Dialogul este antrenant, romanul fiind unul extrem de dinamic, iar personajele – dintre cele mai exotice, aparținând tuturor culturilor acestei lumi. În același timp, tematica romanului – care pune față în față luxul lumii occidentale, cu sărăcia și umilința majorității populației africane, dar și cu încrâncenarea clanurilor mafiote – te supune unui perpetuu examen al propriei conștiințe, prin aspectul său filosofic, psihologic, istoric, documentarist etc. Tragedia trăită de un grup de șapte copii africani, ale căror destine se întretaie în mod paradoxal cu dramatismul vieții unui copil european, al cărui tată moare în războiul din Irak, în Ajun de Crăciun, aduc în prim-plan toată disperarea caracteristică conflictelor mondiale de orice natură, emigrația fiind o consecință directă a acestora. Tabloul înfățișat este unul de-a dreptul sfâșietor.

Autorul însuși a cunoscut în viața sa reală toate fațetele (deloc prietenoase) ale emigrației. El a reușit, în cele din urmă, să-și croiască un drum în viață intrând în contact tocmai cu aceste filiere de emigrare și văzând, cu propriii ochi, cruzimea și umilința unui astfel de fenomen. Scârbit, dar și suferind totodată, Gheorghe Vîrtosu ia hotărârea de a-și ajuta semenii să nu mai aibă parte de o înjosire care dezumanizează individul, oferindu-le o cale prin intermediul căreia ar fi putut avea o șansă nouă de a scăpa de viața grea de „acasă” și a o lua de la capăt altundeva, într-un loc unde ar fi putut măcar să-și întrețină familia. Își organizează, așadar, propria rețea de emigrație. Ajunge astfel să dezvolte cea mai puternică infrastructură de emigrație din Europa, de după Al Doilea Război Mondial. Însă ceea ce dădea o șansă reală miilor de oameni provenind din statele defavorizate ale bătrânului continent (mai cu seamă din Europa de Est), avea să se constituie într-un așa-zis cancer economic pentru marile puteri ale lumii. Așa se face că activitatea lui Gheorghe Vîrtosu a intrat, la un moment dat, în vizorul ochiului vigilent al autorităților competente din Occident. A fost arestat (împreună cu toți membrii filierei) în anul 2004, în Franța, fiind condamnat la opt ani de închisoare.

În timpul detenției a schițat subiectul acestui roman, ca o formă de protest față de inegalitatea calității vieții oamenilor de peste tot, față de ignoranța „civilizației” în raport cu suferința reală a acestei lumi. L-a finalizat însă, la 8 ani după eliberare, în timpul altei rețineri, în Belgia, în anul 2015. În acest interval de privare a libertății sale, Gheorghe Vîrtosu nu a finalizat doar Ignoranța în brațele omenirii, ci și un alt roman, cel puțin la fel de elaborat și de sofisticat, Mesteacănul bavarez, în șapte volume de această dată, care pune efectiv sub lupă atrocitățile care au marcat perioada în care rușii au părăsit Dresda, după căderea Zidului Berlinului.

În concluzie, romanul Ignoranța în brațele omenirii este o scriere bazată pe întâmplări/oameni/locuri rupte din realitatea crudă și nu din fantezie, precum sunt, de altfel, toate scrierile lui Gheorghe Vîrtosu. Pe lângă conținutul în sine, Autorul surprinde inclusiv prin dedicația acestui roman: Cancelarului german, Doamna Angela Merkel, singurul om politic contemporan (în concepția lui Gheorghe Vîrtosu) care a ales să-i susțină pe acești oameni, lansați în cursa disperată a emigrării (peste un milion de persoane provenite din lumea arabă; în decizia domniei sale nu există niciun soi de discriminare, luând în calcul doar problemele acute ale acestor oameni lipsiți de orice orientare).

Gheorghe Vîrtosu lansează astfel (celor interesați, desigur) și o întrebare (care poate fi, la fel de bine, una retorică): ce anume a determinat-o pe Doamna Cancelar să acționeze astfel, înfruntându-i, în acest mod, pe toți ceilalți lideri ai lumii? Intelectul Doamnei Angela Merkel, care o transformă într-un lider politic de marcă la nivel mondial? Blândețea, bunătatea, instinctul matern specifice dintotdeauna Femeii? Sau înzestrarea cu o capacitate extraordinară de a împleti aceste veleități de care se bucură?

Indiferent de răspuns, avem de-a face cu un roman-document, un roman realist cu memorabile elemente de misticism, culese atât din sânul civilizației africane, al celei musulmane, al culturii evreiești, dar și creștine, nelipsind de aici elementele specifice ținutului natal, românesc.

Gheorghe Vîrtosu a trăit în realitate asemenea momente dramatice, însă citind romanul, distingem o remarcabilă detașare în descrierea formelor atât de diverse pe care reușește să le adopte teroarea absurdului întâlnit în orice domeniu: rasial, ideologic etc, un absurd care pur și simplu copleșește personajele care dovedesc oricum, o complexitate aparte. Vorbim, pur și simplu, despre desființarea omului de către societate, a omului de către om. Atrocitățile totalitarismelor acoperă fața omenirii cu sânge și oroare (chiar și în zilele noastre). Iar asta nu reprezintă decât simptomul unei evoluții implacabile a societății contemporane, afectată însă de o inflație a unei gândiri tehnice profund antiumane, care duce la depersonalizarea și dezumanizarea omului transformat în unealtă.

Nu neapărat citind printre rânduri, romanul ne prezintă o perspectivă filosofică asupra istoriei umanității contemporane, punând alături frumusețea esenței spiritului creștin, de cel musulman sau evreiesc. Rezultatul pare să fie un verdict românesc asupra societății și istoriei contemporane. Fără a exagera câtuși de puțin, lucrându-se deja la editarea și difuzarea în SUA și în întreaga lume, succesul acestui roman va fi confirmat de ecranizarea sa hollywoodiană.

Completând în permanență o realitate cumplită cu eternitatea luminoasă a vieții și nemuririi, putem afirma că Gheorghe Vîrtosu se alătură, prin această operă, unei întregi familii de mari spirite ale culturii române și universale.